2. Norme şi practici în educaţia religioasă din şcolile publice

Conform Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, definiţia acestuia este:

Art.3. (1) Personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de învăţămînt responsabile cu instrucţia şi educaţia.
 (2) Din personalul didactic pot face parte persoanele care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute de lege, care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă deontologiei profesionale şi sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei.
Legea prevede clar că „persoanele care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute de lege” pot face parte din personalul didactic, iar cazurile de incompatibilitate cu funcţia didactică sînt enumerate în lege:
Art. 4. (1) Încadrarea şi menţinerea într-o funcţie didactică sau didactică auxiliară, precum şi într-o funcţie de conducere, de îndrumare şi de control sunt condiţionate de prezentarea unui certificat medical, eliberat pe un formular specific elaborat de Ministerul Învăţămîntului împreună cu Ministerul Sănătăţii. Incompatibilităţile de ordin medical cu funcţia didactică sunt stabilite prin protocol între cele două ministere menţionate.
(2) Nu pot ocupa posturile menţionate la alin. (1) persoanele lipsite de acest drept, pe durata stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală.
(3) În situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, conducerea unităţii sau a instituţiei de învăţămînt poate solicita, cu acordul consiliului profesoral sau al consiliului facultăţii, un nou examen medical complet. Aceeaşi prevedere se aplică, în mod similar, funcţiilor de conducere, de îndrumare şi de control, precum şi personalului din unităţile conexe învăţămîntului.

(4) Nu pot ocupa posturile didactice, de conducere sau de îndrumare şi de control în învăţămînt persoanele care desfăşoară activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, cum sunt:
a) prestarea de către cadrul didactic a oricărei activităţi comerciale în incinta unităţii de învăţămînt sau în zona limitrofă;
b) comerţul cu materiale obscene sau pornografice scrise, audio sau vizuale;
c) practicarea, în public, a unor activităţi cu componenţă lubrică sau altele care implică exhibarea, în manieră obscenă, a corpului.
(5) Personalul didactic, didactic auxiliar, de îndrumare, de conducere şi de control, care se consideră nedreptăţit, poate solicita o expertiză a capacităţii de muncă.
Legea nu prevede nici o situaţie de ingerinţă a unei terţe entităţi, în cazul nostru a unei entităţi de drept privat, cum este biserica, în reglementarea de incompatibilităţi. Cu toate acestea, inconsecvenţa legislativă face ca Legea 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor să prevadă expres următoarele:
Secţiunea a 5-a - Învăţămîntul organizat de culte

Art.32 – (1) În învăţămîntul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute.
(2) Personalul didactic care predă religia în şcolile de stat se numeşte cu acordul cultului pe care îl reprezintă, în condiţiile legii. (s.n.)
(3) În cazul în care un cadru didactic săvîrşeşte abateri grave de la doctrina sau morala cultului (s.n) cultul îi poate retrage acordul de a preda religie, fapt ce duce la desfacerea contractului individual de muncă (s.n.).
Prin aceste prevederi, Legea cultelor, aspru criticată de organizaţiile de drepturile omului, dar adoptată tot în forma impusă de pactul dintre politicieni şi biserică, devine superioară Codului Muncii şi Legii privind statutul personalului didactic! Apare o categorie de persoane, profesorii de religie, care au un statut special şi sînt evaluaţi după norme impuse de „doctrina sau morala cultului“, devenind incompatibile pentru predarea unei discipline în învăţămîntul de stat ca urmare a, de exemplu, unui divorţ (biserica catolică nu recunoaşte divorţul), a dezvelirii capului la femei (islamul religios impune purtarea hijaabului) etc. Nu mai vorbim de cazul unui ateu, care, oricît de bine ar fi pregătit teoretic şi oricîte titluri ştiinţifice ar deţine, nu ar putea preda religie într-o şcoală publică din România. Ar fi ca şi cum unui adept al teoriei creaţioniste (şi sînt destui între cadrele didactice) i s-ar interzice să predea disciplina biologie care cuprinde şi teoria evoluţionistă.

          Din aceste motive, statutul cadrelor didactice care predau disciplina religie în şcolile publice din România este unul paradoxal: pe de o parte, este un statut excepţional şi, pe de altă parte, unul discriminatoriu prin comparaţie cu al celorlalte cadre didactice. Excepţional, deoarece aceste cadre beneficiază, în special dacă sînt de confesiune ortodoxă, de o serie de privilegii de promovare care nu se regăsesc în situaţia celorlalte cadre didactice; discriminatoriu, deoarece profesorii de religie, în ciuda faptului că posedă o diplomă legal recunoscută de statul român, fiind cel mai adesea absolvenţi de studii de teologie sau asimilate ale unor universităţi acreditate de stat, nu pot preda obiectul pentru care deţin diplomă valabilă fără acordul cultului a cărui religie o predau.

          Un handicap serios pentru profesorii de religie îl constituie faptul că, pregătiţi în sistemul universitar tot pe baze confesionale, au o specializare îngustă, care nu le permite predarea disciplinei generice „religie”, ci doar a confesiunii proprii. Ei nu sînt profesori de religie, ci profesori de religie ortodoxă, catolică, protestantă etc. În această specializare îngustă şi exclusivă se regăseşte spiritul limitat al înţelegerii instituţionale generale a problemei predării religiei în şcoli, modelul românesc fiind extrem de contradictoriu şi inconsecvent. În aparenţă unul foarte liberal – asigură teoretic studiul fiecărei religii –, în esenţă el se dovedeşte a fi un sistem impermeabil, cu parcursuri paralele, în care disciplina religie fidelizează în confesiunea proprie şi izolează faţă de celelalte confesiuni. Este încă o dovadă că predarea religiei în şcoala românească actuală nu este rodul unei reflecţii psiho-pedagogice asupra unui obiect de studiu, ci copia fidelă a menirii bisericii în societate, aşa încît fidelizarea şi îndoctrinarea iau locul informării şi formării.

          În cadrul dezbaterilor locale organizate pe parcursul acestui proiect, reprezentanţii Ligii Pro Europa au putut constata, în discuţii particulare, şi alte fenomene alarmante. La Iaşi, bunăoară, profesorii de religie s-au temut să-şi expună opiniile personale în plen, dar în discuţii particulare au mărturisit că resimt un acut disconfort profesional care izvorăşte tocmai din dubla lor subordonare, faţă de sistemul de învăţămînt public şi faţă de ierarhia administrativă a cultului căruia îi aparţin. Selecţia cadrelor care predau religia nu e lipsită de elemente de clientelism şi nepotism. Situaţia familială a profesorului de religie este motiv de marginalizare, întregistrîndu-se cazuri în care Biserica Ortodoxă sau cea Catolică refuză acordul de a preda religie profesorilor divorţaţi, mamelor singure sau cuplurilor ce trăiesc în uniune liber consimţită. Pe de altă parte, tot în cadrul dezbaterilor, reprezentanţii cultelor nu şi-au tăinuit satisfacţia faţă de această dublă servitute a profesorilor de religie, declarînd apăsat că este dreptul exclusiv al fiecărui cult să decidă cine este „demn“ să predea religia.
sus

Prin acceptarea acestei ingerinţe directe a cultelor în politica de cadre a unor instituţii publice, MECT a permis un abuz fără pre­cedent şi a deschis calea discriminării profesorilor de religie, instituind o situaţie periculoasă de tratament inegal, încă o dovadă a faptului că politicile publice din domeniul educaţiei sînt dominate nu de servirea interesului superior al copilului, ci de interesele partizane ale unor entităţi private cum sînt cultele.
În cadrul dezbaterilor locale a mai reieşit şi faptul că inspectorii de religie, de cele mai multe ori preoţi ortodocşi, au o mentalitate medievală şi practică o timorare continuă a cadrelor didactice. Într-un judeţ, inspectorul de religie, preot ortodox, s-a prezentat în fruntea unei delegaţii de circa treizeci de profesori pe care i-a dirijat cu voce tare pe tot parcursul întîlnirii cum şi cînd să intervină, ridicînd tonul ori de cîte ori profesorii exprimau opinii care nu se încadrau în scenariul imaginat de inspector.

Tot în discuţii particulare, profesorii de religie şi-au exprimat frustrarea faţă de statutul incert al disciplinei religie, faţă de dispreţul altor profesori, care consideră ilegitimă obligativitatea religiei şi ca atare consideră cadrele care predau religia ca protejaţi ai diferitelor culte. Profesorii de religie au transmis echipei proiectului temerea lor privind eliminarea studiului religiei în şcoli, ceea ce ar conduce la şomaj şi probleme sociale. Pe de altă parte, profesorii de religie nu au respins ideea predării religiei în mod generic, nu confesional, manifestîndu-şi disponibilitatea pentru a se perfecţiona şi a participa la cursuri care să le permită această translatare spre predarea generică a religiei.
Titularizarea catedrelor de Religie ridică şi ea numeroase probleme, avînd ca scop şi efect asigurarea unor poziţii întărite ale reprezentanţilor bisericii în şcoli. Numai cadrele didactice titulare pot concura pentru posturile de directori ai unităţilor de învăţămînt. Totodată, statutul de cadru didactic titular oferă posibilitatea de a ocupa funcţii de şef de catedră sau de membru în diverse comisii. Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă a luat cunoştinţă de cazuri în care, deşi în conflict de interese, profesori de religie-preoţi au intenţionat să candideze pentru posturile de directori ai unităţilor de învăţămînt²⁷.

          O situaţie ilegală de ascensiune (cel puţin în privinţa puterii) a bisericii, cu sprijinul instituţiilor publice, este evidenţiată şi în scoaterea la concurs, în fiecare an28, a posturilor titularizabile pentru disciplina religie. Pentru a putea fi oferită spre titularizare, în condiţiile legii, o catedră trebuie să prezinte garanţia viabilităţii pentru o perioadă de cel puţin 4 ani. Mai mult decît atît, conform Metodologiei, nu pot fi oferite spre concurs catedrele pentru discipline opţionale.

Pe de o parte, aşa cum prevede legea, disciplina religie are caracter de disciplină facultativă, deci nu poate fi titularizabilă (decît ilegal); pe de altă parte, existînd garanţia libertăţii religioase, asigurată de reglementările internaţionale²⁹ şi de Constituţia României, nu poate fi asigurată viabilitatea absolută unei catedre pentru disciplina religie – dat fiind că oricînd o persoană îşi poate schimba religia sau poate renunţa la studiul religiei.
Un alt caz care ridică semne de întrebare este acela al selecţiei suplinitorilor. Deşi predarea disciplinei religie are loc în şcoli ale Ministerului Educaţiei – şcoli publice, de stat –, prioritatea în decizii, în privinţa încadrării suplinitorilor, o deţin Secretariatul de Stat pentru Culte şi „conducătorul unităţii centrale de cult» (aceste aspecte constituind unele dintre sursele neînţelegerilor în privinţa alegerii cadrului didactic, în unele şcoli).
Organizarea învăţămîntului teologic, din care provine o proporţie însemnată a cadrelor didactice care predau religie, relevă de asemenea aspecte contradictorii.

          În alin. 3 al art. 9 din Legea 84/1995, republicată în 1999, se prevede că, la cererea cultelor recunoscute oficial de stat, organizarea învăţămîntului teologic specific pregătirii personalului de cult şi activităţii social-misionare, în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, se face „proporţional cu ponderea numerică a fiecărui cult în configuraţia religioasă a ţării, potrivit recensămîntului oficial reactualizat”.

Însă nici această situaţie nu este reglementată destul de clar întrucît, prin art 21, alin (1), lit b), şi alin (2), din Hotărîrea Guvernului nr. 680/2001, privind organizarea şi desfăşurarea recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 200232, se stabileşte că refuzul de a furniza personalului de recensămînt informaţiile prevăzute în formularele de înregistrare sau furnizarea de date eronate sînt considerate contravenţii pentru care se aplică o amendă între 2 000 000 lei şi 10 000 000 lei.

          De asemenea, pe coperta I a formularului pentru recensămîntul din  2002, este trecută menţiunea „Cetăţenii au obligaţia de a furniza recenzorului informaţii complete şi corecte”, iar la capitolul IV: Date privind persoanele înregistrate în gospodărie, la pct. 17. Religia, există doar două rubrici (Ortodoxă şi Altă religie) fără a fi specificată şi posibilitatea neapartenenţei la una dintre religii.
          În interviurile realizate cu recenzori, aceştia au declarat că au existat persoane care nu ştiau ce să răspundă la întrebarea privind religia sau persoane care dădeau răspunsuri de tipul „treceţi ce este toată lumea”, sau „treceţi ce au zis şi ceilalţi”.

Mai mult, deşi 84% din populaţia României se declară ca aparţinînd confesiunii creştin-ortodoxe, sondajul Gallup din septembrie 2003, „Intoleranţă, discriminare şi autoritarism în opinia publică”, comandat de Institutul de Politici Publice arată că (doar) 49,8% dintre respondenţi/respondente cred în viaţa de după moarte, iar 42,3% consideră că este mai important să fii om bun decît să crezi în Dumnezeu, ceea ce contravine principiilor de bază ale creştinismului³³.

„În scopul de a elimina sau preveni orice discriminare în sensul prezentei Convenţii, Statele Participante îşi iau angajamentul să nu admită, în cazul unui ajutor eventual, dat sub orice formă, de către autorităţile publice instituţiilor de învăţămînt, nici o preferinţă sau restricţie bazate exclusiv pe faptul că elevii aparţin unui grup determinat.” România a devenit parte la această Convenţie prin Decretul 149 din 2 aprilie 1964 pentru ratificarea Convenţiei privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţămîntului^34.

          Dubla subordonare s-a vădit şi în evenimentul recent din 7 noiembrie 2007 cînd, în Aula Palatului Patriarhiei, a avut loc întîlnirea profesorilor de religie din Arhiepiscopia Bucureştilor. Manifestarea s-a desfăşurat cu binecuvîntarea şi în prezenţa PF Părinte Daniel, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Tema întrunirii,„Religia în şcoala românească de azi. Exigenţe, probleme şi perspective“, a fost dezbătută de aproximativ 300 de profesori de religie din şcolile din Arhiepiscopia Bucureştilor. La eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ai inspectoratelor şcolare Bucureşti şi Ilfov, precum şi reprezentanţi în domeniu din cadrul Patriarhiei Române şi Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În cadrul întîlnirii s-a prezentat realitatea existentă în ceea ce priveşte religia, dar, totodată, s-a prezentat şi un raport general al activităţilor didactice la disciplina religie din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, pe anul şcolar 2006-2007, precum şi perspectivele privind anul şcolar 2007-2008.

          În cadrul întîlnirii, s-a prezentat şi rolul profesorului de religie, aşa cum este văzut de BOR:„Profesorul de religie, un misionar şi un catehet” (s.n.). Prof univ. Vasile Timiş, inspector şcolar general pentru disciplina religie, în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, a subliniat că, în ceea ce priveşte educaţia religioasă, trebuie să observăm valenţele şi implicaţiile religioase astăzi, în România şi în Europa. Dl. Timiş l-a numit pe profesorul de religie un misionar şi un catehet  (s.n.) pentru toate celelalte categorii sociale şi în special pentru părinţii elevilor. „Cînd vorbim despre educaţia religioasă, în primul rînd cred că trebuie să ne gîndim la valenţele ei misionare. Cred că din această perspectivă, profesorul de religie este mai mult decît un simplu laic ce se ocupă cu educaţia religioasă. Cred că este un profesor, pe de o parte, şi în egală măsură, eu îl văd ca un misionar şi ca un om ce face parte din structurile misionare ale Bisericii noastre (s.n.) şi ale oricărei alte activităţi“, a menţionat Vasile Timiş.”35 Este simptomatică lipsa oricărei referiri la Legea învăţămîntului, la interesul superior al copilului, la principiile societăţii pluraliste, din partea înaltului reprezentant al MECT.

          Surprinde, desigur, că evaluarea predării religiei în învăţămîntul de stat se petrece la Patriarhie, nu la MECT.
Merită o menţiune specială apartenenţa religioasă a inspectorilor de religie. Într-o proporţie covîrşitoare, aceştia sînt de confesiune ortodoxă, mulţi dintre ei preoţi. Biserica Greco-Catolică a semnalat în repetate rînduri că nu este de acord cu acest aranjament şi îl consideră discriminator. În sesizarea depusă în toamna anului 2007 la CNCD de Florin Jula, Secretar al Comisiei pentru Educaţie Catolică din cadrul Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma,36 se arată că: „Nu sîntem de acord ca predarea religiei greco-catolice să fie coordonată de inspectorii de religie ortodoxă. În acest sens, solicităm ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să fie obligat să numească alături de inspectorul general de religie şi un inspector general din partea cultului greco-catolic. O astfel de numire ar fi de natură să contribuie la ameliorarea situaţiei predării orelor de religie greco-catolică în şcoli. Nu credem că argumentul lipsei resurselor financiare ar fi de natură să împiedice acest deziderat. Sîntem conştienţi că un preot ortodox nu are interesul ca predarea orelor de religie ale cultelor minoritare să se desfăşoare în condiţii optime. Nu este normal ca un inspector ortodox să avizeze delegaţiile semnate de un episcop greco-catolic!” Această situaţie este considerată de Biserica Greco-Catolică ca o ingerinţă a Bisericii Ortodoxe Române în activitatea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, dar şi în activitatea altor culte, cu concursul mai mult sau mai puţin tacit al inspectoratelor şcolare şi al MECT. Prin acest fapt, MECT nu face decît să favorizeze cultul ortodox în defavoarea autonomiei cultelor recunoscută de Constituţia României pentru toate cultele.

          Este evident că în viitor vor fi tot mai numeroase petiţiile şi acţiunile în justiţie ale cultelor religioase care se simt discriminate de modelul actual de predare a religiei. Cu atît mai mult, ar fi de dorit ca la nivelul MECT aceste cazuri să fie conştientizate şi studiate cu atenţie şi să fie propuse măsuri de remediere.

          Legea învăţămîntului, modificată şi republicată, prevede la art. 9 că în cazul în care şcolile nu pot asigura predarea religiei proprii unor grupe de elevi, aceştia pot studia religia la sediul cultelor. Societatea civilă a atras atenţia în mai multe rînduri că această aşa-zisă flexibilitate este pur şi simplu o discriminare la adresa elevilor aparţinînd minorităţilor religioase. Ei vor trebui fie să participe la orele de religie ale cultelor care pot întruni numărul necesar de elevi pentru predarea la şcoală, caz în care elevii minoritari, îndeosebi cei mici şi cînd orele de religie sînt în mijlocul orarului, sînt trataţi ca un auditoriu captiv şi trebuie să participe, fără să fi optat pentru aceasta, la ore de religie alta decît religia pentru al cărei studiu au optat.

          Alternativa, oferită generos elevilor aparţinînd minorităţilor religioase, de a studia religia la cultul lor,  constituie tot o discriminare, prin tratament inegal şi nerespectarea egalităţii de şanse. Discriminarea elevilor minoritari a fost semnalată în mai multe rînduri inspectoratelor şcolare judeţene şi Ministerului.

         Raportul Departamentului de Stat al SUA privind libertatea religioasă menţionează referitor la acest subiect: „Unele grupuri religioase minoritare recunoscute au susţinut că şcolile publice au refuzat să organizeze cursuri de religie pentru cultele respective. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, Biserica Greco-Catolică, Biserica Baptistă şi Martorii lui Iehova au semnalat, în continuare, astfel de cazuri. Potrivit acestor grupuri religioase minoritare, inspectorii de religie locali sunt, în multe cazuri, preoţi ortodocşi, care neagă, în mod constant, acreditarea profesorilor de alte religii. Potrivit semnalărilor greco-catolice şi baptiste, unele autorităţi şcolare sau directori de şcoli au interzis accesul în şcolile lor profesorilor acestor religii. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a împiedicat, sub diferite pretexte, un preot baptist să predea ore de religie în satul Carcea, în anul şcolar 2006-2007, în ciuda unui număr de 19 elevi care au solicitat ore de religie baptistă. Grupurile religioase minoritare, inclusiv Biserica Greco-Catolică şi Biserica Baptistă, au afirmat, în mod credibil, că autorităţile au făcut presiuni asupra copiilor de altă religie să participe la ore de religie ortodoxă. Se pare că orele de religie ortodoxă au fost programate intenţionat în jurul prînzului, în unele şcoli, pentru ca toţi elevii să fie obligaţi să participe. De asemenea, Biserica Baptistă a semnalat faptul că unii directori de şcoli au refuzat să organizeze ore de religie baptistă chiar şi în zonele în care există un număr mare de baptişti. Biserica Baptistă a semnalat unele cazuri în care conducerea şcolii a încercat să facă presiuni asupra elevilor baptişti să-şi schimbe religia. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea s-a plîns, în continuare, de faptul că, din anul 2002, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a eliminat din programa şcolară două din cele trei ore de religie adventistă solicitate, deşi existau suficienţi elevi pentru trei ore”.

          La 28 decembrie 2006, Episopul Greco-Catolic de Oradea, Virgil Bercea, adresa MECT o petiţie prin care solicita, printre altele, asigurarea studierii religiei în şcoală de către elevii greco-catolici şi în cazul în care numărul lor este mai redus decît cel necesar formării unei grupe, titularizarea profesorilor care predau religia greco-catolică şi numirea unui inspector şcolar de religie greco-catolică la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor. În adresa de răspuns nr. 10057 din 24 ianuarie 2007, Ministerul, sub semnătura ministrului de atunci, Mihai Hărdău, respingea punct cu punct cererile formulate de cultul minoritar greco-catolic. MECT considera că prin adresa nr.19283/2005 s-a creat posibilitatea pentru cultele care au în şcoli un număr mic de elevi pe clasă, să se organizeze învăţămînt simultan sau pe grupe de minim 10 elevi pentru studiul religiei. Prin excepţie, inspectoratele şcolare pot aproba grupe de cel puţin 7 elevi.

          „Prin această adresă, se arată în răspunsul la petiţia episcopului Bercea, MECT a oferit elevilor aflaţi în număr mic în şcoli, posibilitatea să studieze disciplina religie fie în şcoală, fie în spaţii puse la dispoziţie de culte, venind în felul acesta în sprijinul dreptului elevului de a studia propria religie.” Posibiliatea de a organiza cursuri în afara şcolilor era considerată de MECT „o dovadă de flexibilitate (s.n.), expresia voinţei de a spijini studierea cultelor religioase minoritare şi nu o excludere a lor din şcoală. Decizia aparţine inspectoratelor şcolare şi şcolilor”. Mentalitatea MECT în privinţa obligaţiilor ce-i revin pentru a garanta egalitatea de şanse este tipică, întocmai ca şi practica de a transfera inspectoratelor şi şcolilor chestiunile insolvabile sau dificile. Responsabilii din MECT refuză să accepte că prin introducerea studiului religiei, pe baze confesionale, la toate nivelele şi în toate unităţile de învăţămînt public, MECT îi revine sarcina de a asigura cadrul realizării acestui deziderat. „Flexibilitatea” de a trimite elevii minoritari la cultele cărora le aparţin pentru a studia religia în alte condiţii decît cele garantate de şcoală, în condiţiile neremunerării celor care performează această educaţie extraşcolară, constituie discriminare. În modul cel mai cinic cu putinţă, fără a oferi vreo soluţie la cele ridicate de reprezentantul cultului greco-catolic, ministrul Hărdău şi-a încheiat răspunsul dînd asigurări că MEC „acţionează în sensul garantării respectării depline a libertăţii de gîndire, religie şi conştiinţă, precum şi în realizarea unei educaţii nediscriminatorii pentru toţi copiii din România”.

          Solicitările înaintate de episcopul Virgil Bercea în numele cultului greco-catolic nu au fost rezolvate. Ca urmare, în septembrie 2007, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a fost depusă o sesizare37 semnată de Florin Jula, Secretar al Comisiei pentru Educaţie Catolică din cadrul Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, care reclamă discriminarea elevilor cultelor minoritare în cadrul procesului de învăţămînt „prin imposibilitatea studierii orelor de religie ale cultului din care fac parte, alese conform prevederilor legale, datorită faptului că statul român nu plăteşte aceste ore decît în cazul în care sînt constituite grupe conform Legii învăţămîntului. În majoritatea şcolilor, elevii greco-catolici nu se pot constitui în grupele prevăzute de lege, motiv pentru care sînt obligaţi fie să aleagă altă materie, fie să participe la orele de religie ortodoxă (s.n.). Nenumăratele cereri adresate Inspectoratului Şcolar Bihor, dar şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării s-au lovit de un refuz ca­tegoric (s.n.) motivat de lipsa resurselor financiare pentru plata profesorilor care ar preda religia greco-catolică”.

          Deşi Legea nr. 48/2002 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare prevede la art. 2, alin. 5, lit. a) „instituirea unor măsuri speciale în vederea protecţiei persoanelor aflate în minoritate, atunci cînd acestea nu se bucură de egalitatea şanselor” iar prevederile Codului Penal (art. 316) spun că „îngrădirea de către un funcţionar public a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean ori crearea pentru acesta a unei situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani”, libertatea elevilor de a studia religia greco-catolică „este îngrădită”, se arată în sesizarea către CNCD a lui Florin Jula. Petentul argumentează că prevederile actuale cu privire la constituirea grupelor se transformă într-un impediment major pentru cultele minoritare, generator de discriminare. Petiţia greco-catolicilor semnalează şi alte fenomene îngrijorătoare şi ilegale. Pentru a studia religia, elevii greco-catolici trebuie să se deplaseze în afara şcolii, să efectueze un efort suplimentar. Inspectoratul Şcolar Judeţen Bihor, după ce nu asigură şanse egale tuturor cultelor, a adresat cultului greco-catolic o notificare prin care ameninţă că, în cazul numirii profesorilor suplinitori de religie greco-catolică, „în cazul neconstituirii grupelor, plata va fi asigurată de către cult”, ceea ce contravine Constituţiei României care prevede că învăţămîntul public este gratuit.

          Cazurile de discriminare prin neasigurarea şanselor egale sînt frecvente şi se regăsesc în cvasitotalitatea unităţilor de învăţămînt public. Ele se datorează în primul rînd iresponsabilităţii, tratării superficiale de către MECT a garantării respectării principiului non-discriminării, dar îşi au izvorul în modelul românesc de predare a religiei pe baze confesionale, pentru care nu există acoperire în resurse umane şi financiare şi care, astfel, produce discriminare. Din chestionarele completate de elevi şi profesori reiese că o proporţie de 2,9% dintre elevi nu studiază la şcoală propria religie, ci o altă religie decît cea proprie, deci se găsesc într-una din situaţiile de discriminare descrise mai sus.

          Sesizarea lui Florin Jula către CNCD semnalează şi un alt aspect discriminativ. Este de neacceptat situaţia actuală în care, spre exemplu, „în judeţul Bihor dispunem doar de 2 profesori de religie greco-catolică retribuiţi de stat, iar în judeţul Sălaj nu există nici măcar un profesor plătit cu normă întreagă. Se naşte în acest fel întrebarea legitimă: cine predă religie elevilor din celelalte şcoli din judeţ? (...) A sosit momentul ca statul român să-şi respecte cetăţenii, indiferent dacă aceştia fac parte dintr-o comunitate religioasă minoritară”.

          Un profesor de educaţie civică din comuna vrânceană Bogheşti³⁸ a fost nevoit să părăsească şcoala, după ce colegii şi sătenii, majoritar ortodocşi, s-au dovedit intoleranţi pentru că era de altă confesiune. Emil Marcu a fost marginalizat pentru că a refuzat să sărute crucea întinsă de preot la Te Deumul oficiat la începutul anului şcolar 2006/2007. Totodată, dascălul, în vîrsta de 63 de ani, şi-a declarat public apartenenţa la cultul penticostal. Profesorul Emil Marcu, care preda istorie, geografie şi educaţie civică, a sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea cu privire la persecutarea sa. „Luni, 18 septembrie, la festivitatea de deschidere, s-a oficiat un Te Deum, moment în care cei prezenţi, elevi, părinţi, cadre didactice, preot au observat ca aţi refuzat să sărutaţi crucea motivînd că sunteţi de altă confesiune. Acest moment a fost interpretat în concepţie proprie de fiecare parte implicată», se arată în răspunsul dat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea profesorului Marcu de reprezentanţii IŞJ. În noaptea care a urmat, dascălului i-a fost refuzată găzduirea de către localnici, astfel că el a fost nevoit să doarmă pe scaunele din cancelaria şcolii. „Nu mi-am imaginat ce probleme voi avea pentru faptul că nu m-am supus ritualului ortodox (s.n.) de a săruta crucea pe care preotul mi-a întins-o. Din acel moment, atitudinea colegilor s-a schimbat şi am rămas ca un refugiat”, a declarat presei profesorul Emil Marcu. Ulterior, inspectorul general Dănuţ Popoiu a susţinut că dascălul a părăsit comunitatea în primul rînd pentru că era nemulţumit că nu a găsit o gazdă care să-i ofere „condiţii acceptabile” şi în al doilea rînd fiind deranjat de „discuţiile din sat”. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a muşamalizat incidentul.