Gazeta Ligii PRO EUROPA Liga� 9-10 / 2002

    După 1990, Secuimea a devenit personajul principal al unei �literaturi� naţionaliste cu accente S.F., de parcă decembrie 1989 ar fi schimbat toată populaţia din regiune. Ajunse în imaginarul colectiv şi reiterate sistematic, stereotipiile, în marea majoritate negative au ajuns să capete o aură de realitate, mai ales atunci cînd surse cît se poate de oficiale alimentează această literatură. (Vă mai amin-tiţi probabil, de exemplu, iarna în care Remus Opriş a dormit o noapte în maşină, sau de celebrele rapoarte HarCov sau in-terpelările parlamentare.)
    Faptul că astăzi Se-cuimea  suferă de un handicap de imagine alimentat şi instrumentalizat de mass-media centrală precum şi de mişcările politice interne interesate în menţinerea acestei imagini (informări distor-sionate, campanii de presă, bruiaje etc.) a fost şi una din concluziile celei de a X-a ediţii a Forumului Intercultural organizat de Centrul Intercultural. Manifestarea s-a organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe în data de 11 octombrie 2002 şi a reunit la masa dialogului reprezentanţi ai administraţiei publice (Horia Grama, prefect; Albert Álmos, primar; Olosz Gergely, subprefect; Kónya Ádám, consilier local), reprezentanţi ai instituţiilor publice (Petre Străchinaru, director Centrul Cultural Arcuş; Valeriu Cavruc, director Muzeul Carpaţilor Răsăriteni; Niculina Ţînţar, referent Centrul de Cultură al judeţului Covasna; Kiss Jenő, director Biblioteca Judeţeană Covasna; Ivan Nicolae, Inspectoratul de Poliţie Covasna; Nemes Levente, director Teatrul Tamási Áron Sfântu-Gheorghe;), reprezentanţi ai societăţii civile (Buzás Georgeta, coordonator Clubul PRO EUROPA Odorheiul Secuiesc; Cornea Luminiţa, preşedinte Asociaţia Ecou, Ioan Lăcătuşu, director Centrul de Documentare �Nicolae Colan�;), reprezentanţi ai mass-media (Benkő Levente, Simó Erzsébet), experţi (Marius Lazăr, sociolog, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj; Kolumbán Gábor, Universitatea Sapientia Miercurea-Ciuc; Gabriel Andreescu, APADOR-CH; Alexandru Vlad, Uniunea Scriitorilor), parlamentari (Márton Árpád, deputat; Puskás Bálint, senator), reprezen-tanţi ai cultelor (Csintalan László, protopop Roma-no-Catolic; Cornelius Bujoreanu, catedrala Ortodoxă Sfântu Gheor-ghe; Incze Sándor, proto-popiatul Reformat). Din partea Ligii Pro Europa au participat: Smaranda Enache, Szokoly Elek, Haller István şi Laura Ardelean.
    Prin crearea unui cadru de dialog sincer s-a reuşit realizarea unei analize obiective a situaţiei din Secuime atît din punctul de vedere al comunităţii maghiare cît şi din cel al comunităţii româneşti aflată în minoritate în judeţele Harghita şi Covasna. Astfel schimburile de rol şi de statut minoritar � majoritar atît pe parcursul istoriei cît şi după 1989 crează încă frustrări identitare şi cauzează tensiuni între cele două comunităţi. Românii se aşteaptă să se impună în virtutea apartenenţei la comunitatea dominantă în stat dar sînt trataţi fie ca locuitori simpli, fie ca o prelungire locală a instanţelor de supraveghere ale statului, în timp ce maghiarii se caracterizează mai ales în cadrul discursului minoritar acuzînd tentativele de discriminare şi impunere abuzivă a autorităţii statului care nu se completează cu poziţia de majoritar în regiune. Discuţiile au reliefat şi faptul că relaţiile dintre cele două comunităţi sînt puternic influenţate de comunicarea în cadrul comunităţilor. Există o lipsă de comunicare între elita românească şi comunitatea românească din Secuime. Referitor la comunitatea românească, în urma mesei rotunde, participanţii au concluzionat că există o diversitate de opinii în sînul acestei comunităţi iar discursul naţionalist nu este caracteristic pentru întreaga comunitate românească din regiune.
    Analizînd cu clarviziune realităţile din Secuime, participanţii la Forumul Intercultural au realizat că problematica principală a Secuimii este legată de dezavantajarea zonei la diverse capitole şi datorită numeroaselor probleme sociale cu care se confruntă locuitorii acestei zone � fapt determinat şi de lipsa unei autentice dezvoltări regionale pornind de la o definire corectă a regiunii (istorică, culturală, identitară).
    Participanţii au creionat şi cîteva recomandări:

    � Crearea unui cadru de dialog care să îmbunătăţească comunicarea în interiorul comunităţii româneşti;
    � Lărgirea cadrelor de dialog între cele două comunităţi şi trecerea la dialoguri pe probleme punctuale şi specializate;
    � Includerea cît mai grabnică a regiunii în planul de reabilitare a infrastructurilor (drumuri, căi ferate, etc) a căror stare frînează dezvoltarea regională;
    � Susţinerea unor proiecte de dezvoltare a turismului în regiune � evidenţiat ca o posibilă sursă generatoare de venituri;
    � Asigurarea posibilităţilor învăţării limbii maghiare de către comunitatea românească în cadrul sistemului educaţional formal şi îmbunătăţirea predării limbii române pentru elevii maghiari.
    � Monitorizarea discursului naţionalist din propriile publicaţii şi luarea de atitudine faţă de distorsiunile acestora.
    � Mai multă atenţie folosirii bilingvismului de către autorităţile locale alese şi mai multă înţelegere faţă de statutul minoritar al comunităţii româneşti.
    � Reţinere de la afişarea ostentativă a simbolurilor naţionale şi de la impunerea agresivă a statutului naţiunii de stat.

    � �Nu vă bucuraţi că am intrat în NATO?� � mă întreba radios unul din liderii locali ai PSD, văzîndu-mi probabil stupefacţia la vederea bîlciului din faţa clădirii în care se află sediul partidului celor trei roze. Un banner imens cu simbolul pedeserist, tras peste firmele celorlalte partide, organizaţii sau instituţii, locatari ai aceleiaşi clădiri, anunţa glorios �succesul� partidului de guvernămînt, iar într-un cort improvizat în plină stradă se distribuiau gratuit băuturi alcoolice populaţiei fericite că �li se dă� ceva. Nu le trecuse fireşte prin minte că ceea ce �li se dădea� fusese plătit deja tot de ei cu vîrf şi îndesat.
    Totul acompaniat la megafoanele oraşului de eterna bandă răguşită cu marşurile �patriotice� ale perioadei interbelice, care ilustraseră de altfel şi solemnităţile militare şi milităroase ale manifestaţiilor prezidate cu un deceniu şi ceva în urmă de foştii tovarăşi ai geniului de la Scorniceşti.
� �Cum să nu mă bucur � i-am răspuns returnîndu-i zîmbetul � în definitiv ni se datorează într-o măsură hotărîtoare.�
*

    Spre cinstea sa, dl Ion Iliescu, �imparţial ca românul� şi preşedinte pe de asupra, presimţind pericolul confiscării momentului de către partidul de guvernămînt, dar plătindu-i de fapt şi o poliţă actualului său rival, a fost atent să sublinieze meritele tuturor guvernărilor post-decembriste în obţinerea acestui succes, chiar dacă preşedintelui Constantinescu i s-a rezervat doar un loc marginal la �marea adunare populară� din Piaţa Revoluţiei, iar reprezentanţii acelei societăţi civile care au militat cel mai consecvent pentru integrarea euro-atlantică a României � după cum remarcaseră unele ziare centrale � au strălucit prin absenţă de la apoteotica manifestare. Unii, pentru că se aflaseră probabil pe lista neagră a actualilor (poate şi a foştilor?) guvernanţi pentru criticismul lor neînduplecat faţă de duplicitatea acestora, alţii, pentru că au preferat să lipsească de la această �chermeză naţională� ce friza bunul gust, destul de asemănătoare cu cele organizate cu ani în urmă pentru foştii şefi ai actualilor guvernanţi.
    Da, ne bucurăm că am fost invitaţi în NATO. Ne bucurăm că însfîrşit ni se deschide portiţa prin care intrînd vom putea spera că nu mai există drum de întoarcere la iadul prin care am trecut. Că procesul intrării/revenirii noastre în Europa va fi ireversibil. Că euroscepticii şi antieuropeniştii noştri pot să se dea peste cap, dar nu mai pot să ne întoarcă de pe drumul cel bun. Sigur că ne bucurăm. Doar că pentru noi, cei care în deceniul care a trecut am pus umărul fără încetare la această integrare, chiar şi atunci cînd eram singuri şi-n centrul batjocurii neofiţilor, satisfacţia, bucuria chiar, arată altfel. Este una calmă, demnă, este bucuria interioară a celui care ştie ce merită, este bucuria sobră, discretă a omului conştient de valoarea sa şi de valorile sale. Iar valorile noastre se pot dispensa de zgomotoase demonstraţii electoraliste, decorate cu trandafiri şi udate cu pălincă ieftină. Chiar şi în anul Caragiale...
    Ne bucurăm. Ne bucurăm sincer, chiar dacă rămînem cu un gust sălciu în gură şi cu  îndoială în suflet faţă de sinceritatea guralivilor care pînă acum ne-au demonstrat doar contrariul. Dacă am fi cinici, am zice că liderii NATO să-şi bată capul, nu noi, ce fel de aliaţi de încredere vor fi guvernanţii actuali ai României. Să-şi bată capul cei care cred că totul poate fi cumpărat, trebuie doar să oferi preţul corespunzător.
    Deşi, dacă ar fi să mă gîndesc, s-ar putea să aibă dreptate. În limita actualilor guvernanţi ai României cel puţin, cu siguranţă că da. Pentru că elita pedeseristă, indiferent de gîndurile sale profunde şi de sentimentele nemărturisite, este mult mai inteligentă ca să nu-şi dea seama care este unica sa şansă şi singurul ei interes. Ori în acest sens nu e nici o îndoială că atît gruparea dlui Iliescu cît şi echipa dlui Năstase sînt astăzi pro-NATO şi pro-UE. Doar n-au căzut în cap să nu se alieze cu cei mai puternici şi mai bogaţi! Nu putem însă prevedea care va fi reacţia lor atunci cînd NATO va fi pus din nou într-o situaţie similară cu criza din Kosovo. Atunci cînd, dincolo de zîmbetele protocolare şi acordarea de stele şi cruci, într-o situaţie de criză deci, vor fi puşi fără echivoc în faţa alegerii sistemului de valori. Atunci cînd va trebui să-i elimine efectiv pe naşii securişti din sistem, cînd va trebui să reconsidere strategia militară tradiţională a Armatei române, cînd va trebui să redeseneze portretul robot al duşmanului tradiţional devenit între timp aliat, cînd va trebui să elimine tonalităţile peremiste din capul coloneilor şi sergenţilor majori, cînd va trebui să dea realmente socoteală de alianţele murdare cu cele mai reacţionare forţe post-decembriste, neo-fasciste, anti-europene, anti-occidentale, antidemocratice (PUNR, PRM) sau de blocarea, frînarea şi zădărnicirea reformelor şi democratizării României timp de un deceniu. Fie la putere sau în opoziţie. Dl Năstase va declara din nou, ca şi în 1998, că �noi nu trebuie să alegem între bolşevici şi americani ci să fim cu interesul naţional�? Ca nu cumva NATO �să aibă în vedere detonarea problemei Transilvaniei�? O, tempora!
    Anti-NATO-iştii de ieri, pro-NATO-işti astăzi, ar putea avea totuşi o şansă. Ca în ciuda trecutului lor comunist, anti-occidental şi anti-NATO-ist, şi a păcatelor lor post-decembriste  � sau poate tocmai pentru a le da uitării � să fie cei mai docili pro-occidentali pe care şi le-ar fi putut imagina şi dori Occidentul. Atît de pro-occidentali încît să pluseze chiar peste aşteptările acestora şi mult pomenitul �interes naţional�. Guduratul pe lîngă puternicii zilei, ca şi în alte vremuri (să fie întîmplător că dl Adrian Năstase, actualul prim-ministru �ultra-occidental�, s-a amorezat de două ori tocmai de fiicele liderilor comunişti ai epocii?) ar putea justifica o astfel de presupunere. Aplicarea �strategiei tradiţionale� a duplicităţii cu care îi lăsam pe aliaţi cu ochii în soare şi cu buzele umflate, acest leit-motiv a istoriei noastre cu care i-am tratat pe �gagii occidentali�, oricum �fraieri�, ar fi putut să-i  privească doar pe ei, dacă nu tocmai datorită acesteia ne-am afla la marginea lumii civilizate, prăbuşindu-ne aproape de pe harta Europei în neantul gri al extrateritorialităţii.
    Între timp, iată, susţinătorii înfocaţi � acum patru ani în opoziţie � ai îndrăgitelor idei ceauşiste: �tutela inacceptabilă ai Americii şi amestec în treburile interne� � l-am citat pe Adrian Năstase din 1998 � s-au metamorfozat în �rezultatul conduitei consecvente a României în ultimii 12 ani în susţinerea obiectivelor NATO� (Adrian Năstase 2002). Oare cînd au minţit domniile lor? În 1998 sau acum? Sau hotarul dintre adevăr şi minciună a fost şters, ca într-o poveste, de eternul şi fascinantul �interes naţional�... dincolo de bolşevici şi americani?
*
    Şi totuşi, dincolo de chermeză, de gustul sălciu şi de îndoielile din suflet mă bucur sincer de invitaţie. De am fi demni de încrederea avansată. Căci ratele şi dobînda tot noi le vom plăti.

    În acest an, la scurt timp după anunţarea reluării programului de educaţie civică, s-au înscris peste 100 de tineri doritori să ia parte la proiect pe care, marea lor majoritate, îl cunoşteau din �folclorul� care circula printre colegii lor care au participat mai devreme. Dintre aceştia, în urma unui test scris şi al unui interviu, au fost selectaţi 25 de tineri în majoritate fete. �Norocoşii� sînt elevi la licee cu prestigiu din Tîrgu-Mureş, dar şi din Iernut şi Luduş.
    În Sala de Oglinzi a Palatului Culturii din Tîrgu-Mureş, în data de 15 octombrie 2002, a avut loc deschiderea festivă a celei de-a IX-a ediţii a Colegiului Democraţiei, un program de educaţie civică al Ligii Pro Europa, deja consacrat şi cunoscut în rîndul tinerilor tîrgu-mureşeni. La eveniment au participat domnul Michael Mates, diplomat al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, directorul Centrului de Informare al Ambasadei SUA (Cluj) în calitate de invitat de onoare si domnii Ovidiu Natea, prefectul judeţului Mureş, şi Csegzi Sándor, viceprimarul municipiului Tîrgu-Mureş.
    Tinerii au fost salutaţi, în numele conducerii Ligii Pro Europa, de domnul Mircea Suhăreanu, secretarul organizaţiei, trecînd în revistă un scurt istoric al Colegiului Democraţiei, liniile sale directoare, grupul ţintă al acestui program educaţional, cît şi motivaţia care a stat la baza elaborării acestui program, ajuns la a noua ediţie.
�Ne-am pus în faţă problema creării unui nou tineret, a formării lui, a formării însăşi a atitudinii de cetăţean. Eram conştienţi de faptul că şcoala românească este o şcoală performantă, creează foarte mulţi specialişti, de bună calitate, care s-au afirmat atît în ţară cît şi peste hotare. Ne exprimăm însă îndoiala că şcoala românească încă este în măsură să formeze cetăţeanul; cetăţeanul care este cărămida de bază care edifică clădirea statului nostru de astăzi şi de mîine.�
    În continuare �bobocii� au fost salutaţi de copreşedinta Ligii Pro Europa, doamna Smaranda Enache, care a caracterizat acest program educaţional ca fiind �o şcoală civică, o şcoală cetăţenească în care studenţii noştri învaţă să fie critici, învaţă să fie constructivi, învaţă să-i intereseze banul public, învaţă să se implice în viaţa comunităţii lor. Să cunoască protecţia mediului, protecţia copilului, ajutorarea celor care sînt în suferinţă, bătrîni sau copii, învaţă să descopere relaţiile dintre oameni şi puterea parteneriatului civic. (...) Am dorit să existe această şcoală civică pentru că în multe sondaje de opinie tinerii noştri, într-o proporţie îngrijorătoare, uneori peste 50%, declară că ar dori să părăsească România. Noi am dori prin această şcoală a democraţiei să-i ajutăm să descopere cîtă nevoie este de fiecare dintre ei pentru ca această comunitate locală româno-maghiară, care este Tîrgu-Mureşul, să devină mai performantă. Cîtă nevoie este de ei pentru ca regiunea în care trăim, Transilvania, să devină mai competitivă, mai prosperă, relaţiile interetnice să se amelioreze şi atenţia, empatia faţă de celălalt să se amplifice. Cîtă nevoie este de fiecare dintre ei pentru ca România să poată să facă faţă noilor provocări care stau în faţa ei, în faţa reformelor profunde. Sperăm că va deveni în curînd unul dintre membrii Alianţei Nord-Atlantice şi peste o perioadă un membru al Uniunii Europene. Dar dincolo de aceste instituţii mari, democraţia este o atitudine de fiecare zi, este o atitudine în care ne pasă de celălalt şi nu-i întoarcem spatele.� (...)
    În cuvîntul adresat tinerilor prefectul judeţului Mureş, domnul Ovidiu Natea a subliniat, faptul că tinerii sînt �mult mai importanţi aici în zonă, în ţară, decît în altă parte. Pentru că nici în altă parte treburile nu sînt chiar aşa de simple. Pornind de la ideea unor filosofi ceva mai vechi care printre altele susţin, că democraţia este o chestiune grea, şi aşa este, şi printre altele, este o mică dictatură. Este dictatura legii, în sensul că ai voie să faci ce scrie în lege şi n-ai voie restul. Dacă învăţăm prima regulă a democraţiei, care este aceasta, atunci lucrurile se vor simplifica�.
    Domnul viceprimar Csegzi Sándor a salutat noua generaţie a studenţilor dorindu-le ca să rămînă la fel de curioşi, reafirmînd totodată necesitatea ca tînăra generaţie să rămînă în ţară, să facă tot posibilul pentru a-şi construi şi dezvolta încontinuu micul univers � Tîrgu-Mureş � în care trăiesc. Le-a atras, de asemenea, atenţia asupra importanţei relaţiilor interumane, amintind de faptul că Premiul Nobel din acest an a fost decernat scriitorului de origine maghiară, Kertész Imre, datorită descrierii destinelor umane subordonate politicului, arătînd cum putem rămîne valoroşi, cum putem conserva valorile umane prin indivi-dualitatea lor în această lume dominată de politică.
    Invitatul de onoare al deschiderii festive a Colegiului Democraţiei, domnul Michael Mates, în cuvîntul adresat tinerilor, le-a vorbit despre necesitatea unei educaţii civice, a deschiderii către valorile şi posibilităţile lumii în care trăim, punînd un accent deosebit pe valorificarea tuturor oportunităţilor pe care viaţa le oferă.

    Domnule Prefect Ovidiu Natea, Domnule Viceprimar Sándor Csegzi, Doamnă Preşedintă a Ligii Pro Europa, Smaranda Enache, distinşi oaspeţi şi dragi studenţi, este o plăcere să mă aflu astăzi aici şi o deosebită plăcere de a mă adresa tinerilor care îşi dedică timpul şi energia pentru promovarea pluralismului şi a democraţiei participative, nu doar studiind cum sistemul funcţionează, dar implicîndu-se direct pe coridoarele puterii şi muncind pentru a deveni generaţia viitoare de conducători din România.
    Aş dori să vorbesc despre un om şi patru milioane de copii.
    Bunicul meu, Jack Hill, s-a născut în Anglia în 1879, nouă ani mai tîrziu după ce sistemul de învăţămînt primar a fost stabilit în Marea Britanie. Jack era un băiat energic căruia îi plăcea să muncească. Aşa că la vîrsta de opt ani a părăsit şcoala şi a plecat să lucreze la ferma tatălui său. Statul nu cerea ca copii să frecventeze şcoala în acea vreme, aşa că n-a fost nici o problemă, cu excepţia faptului că Jack a rămas semianalfabet toată viaţa. Pînă în ziua în care a decedat în 1964, după ce a muncit o zi întreagă în grădină la vîrsta de 85 de ani. El a locuit într-o rulotă de zece metri pe o platformă de beton din California de Sud, refuzînd orice ajutor din partea familiei şi mergînd pe drumul propriu.
    În mod evident era inteligent şi cel mai interesant adult pe care l-am cunoscut, ca adult fiind. Îmi spunea poveşti despre cum făcea baloane din vezică de porc sau îmi repovestea faimoasele povestiri din Canterbury de Chaucer sau îmi spunea cum ura să fie obligat să-şi scoată pălăria în faţa superiorilor în �ţara veche�. Mi-a spus, de asemenea, că era imposibil să măsori distanţa pînă la lună şi, de asemenea, spunea că soarele se învîrte în jurul pămîntului şi că oricine ar fi putut vedea asta cu propriii ochi.
    Din cîte ştiu eu, singura implicare a lui Jack în mecanismul guvernamental a fost de a deveni cetăţean al Statelor Unite în 1934. De abia şi-a trecut examenele pe care a trebuit să le dea şi şi-a declarat o altă vîrstă pentru ceritificatul de naturalizare, pretinzînd să aibă 44 de ani faţă de 55 cîţi avea de fapt. Singurul lui interes în politică era de a-şi numi toaleta �Birourile Partidului Republican�.
    Sărmanul Jack, Dumnezeu să-l odihnească, a pierdut atît de multe. A folosit în mod eronat libertatea � libertatea de a face propriile greşeli � şi de aceea a privat ţara natală precum şi ţara sa adoptivă de a avea un doctor, un profesor, un fermier specializat, dar mai presus de toate el s-a privat pe sine de oportunitatea de a deveni un participant activ în societatea civilă.
    Povestea lui Jack este o poveste despre o oportunitate respinsă. Mai grav, este povestea unei oportunităţi care a fost respinsă pentru 3 milioane de copii de şcoală într-un oraş mare din Asia de Sud. În acel oraş un prieten de-al meu, care se ocupa de examenele de la liceu, a făcut un studiu privat deoarece se îndoia de cifrele oficiale şi a descoperit că doar un milion de copii, cu vîrste între 6 şi 15 ani, erau implicaţi într-o formă de învăţămînt. Acea cifră arăta că trei milioane de copii erau privaţi de a participa la o formă de şcolarizare, în această ţară care dă dovadă de un capital industrial şi comercial deosebit.

    Şi din acei 25% din copiii care sînt privilegiaţi de a învăţa să scrie şi să citească, unui număr foarte foarte mic, poate doar cîteva sute, după cum afirmă comentatorii societăţii civile, li se oferă oportunitatea de a gîndi, de a examina diferite puncte de vedere, de a discuta idei, de a provoca ortodoxia şi de a fi sceptici la înţelepciunea populară. Din moment ce sînt foarte puţini care au acces la aceste puncte de vedere diferite, ei nu învaţă nicioadată cum să se tolereze pe ei înşişi sau pe cei care-i promovează. De aceea prea frecvent disputele sînt rezolvate prin violenţă. În acel oraş poţi închiria arme Kalaşnikov cu ora, iar alegătorilor li se spune cum să voteze de către proprietarul feudal sau industrial, de către şeful sindicatului sau de către conducătorul religios. Şi, dacă cumva reuşesc să scape de aceste influenţe, alegătorii sînt influenţaţi de demagogii care le promit ceea ce nu le vor putea oferi niciodată.
    Cu prea mulţi astfel de cetăţeni � fie că sînt persoane, cum era Jack Hill sau milioane de analfabeţi din ţările sărace � nu se pot dezvolta instituţiile care stau la baza prosperităţii economice şi a stabilităţii politice. Aceasta însemnînd, încă o dată, stabilitate politică, drepturile de proprietate, un sistem judiciar imparţial şi alegeri bine documentate. Cu astfel de instituţii şi, de asemenea, cu obiceiul toleranţei care le susţine, ne putem asigura că problemele cu certitudine vor fi rezolvate, pentru că toate vocile vor fi auzite şi luate în considerare, iar liderii sînt salvaţi de a se găsi izolaţi, de a fi aroganţi sau în ignoranţă, toate acestea fiind alimentate de exerciţiul puterii şi de mulţumirea celor slugarnici.
    După cum bine ştiţi, aceste condiţii nu apar peste noapte. Sînt 12 ani şi 10 luni de cînd România a suferit sub un astfel de sistem, care a respins cu forţă astfel de instituţii. În ciuda trecutului, România a făcut un progres major. Voi toţi � studenţi, lideri politici, organizaţii neguvernamentale, locuitori ai Tîrgu-Mureşului � faceţi aceste demersuri pentru a duce mai departe ţara, ţinînd aprinse speranţele din 1989 şi vindecînd rănile din 1990.
    Voi toţi, în special tinerii care se află aici, ţineţi-o tot aşa şi Dumnezeu să vă binecuvînteze.

    Textul discursului Excelenţei Sale Domnul Michael Mates, diplomat al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, cu ocazia inaugurării festive a celei de-a IX-a ediţie a Colegiului Democraţiei.
Michael MATES

    Liga Pro Europa a luat cunoştinţă cu indignare şi îngrijorare despre recentele manifestări antisemite de la Bucureşti şi Cluj, unde pe faţada Teatrului Evreiesc şi a mai multor imobile au apărut sloganuri naziste de o virulenţă extremă.
    Liga Pro Europa a semnalat în nenumărate rînduri existenţa în România a unor grupări antisemite, extremiste, şovine şi rasiste tolerate de organele statului, în ciuda existenţei unei legislaţii naţionale suficient de elaborate pentru a pedepsi incitarea la ură şi intoleranţa. (Constituţia României, Ordonanţa de urgenţă nr. 31 din 13.03.2002). Am cerut expres, prin adrese oficiale, anchetarea unor mişcări fasciste ca Mişcarea Legionară şi Noua Dreaptă. Sîntem consternaţi de lipsa de receptivitate a organelor statului abilitate să ţină sub control aceste atentate la ordinea democratică.
    În acelaşi context, cultul mareşalului Ion Antonescu în spaţiile publice, inclusiv în incinte aparţinînd armatei, pîngărirea cimitirelor evreieşti sau amplasarea în imediata lor vecinătate a unor parcuri de distracţii, rămîn nepedepsite deşi contravin atît angajamentelor internaţionale, cît şi legislaţiei române, perpetuarea lor fiind dovada super-ficialităţii şi indiferenţei cu care autorităţile tratează ameninţările la adresa democraţiei.
    Reprezentanţii partidului extremist şi antisemit România Mare continuă să ocupe funcţii şi demnităţi publice, chiar şi atunci cînd încalcî flagrant Constituţia, principiile bunelor relaţii dintre state şi ale stabilităţii democratice.
    Ne îngrijorează şi antisemitismul, rasismul difuz care îşi face loc în societate. Atît presa scrisă, cît şi cea audiovizuală, chiar unii reprezentanţi ai autorităţilor trimit mesaje echivoce, legitimînd discursului public antisemit, rasist şi intolerant. Sistemul de învăţămînt nu acordă atenţia necesară educaţiei civice şi interculturale.
Gravul incident de la Teatrul Evreiesc din Bucureşti, urmat imediat de incidentele de la Cluj, dovedesc că ne găsim în faţa unei campanii antisemite de o virulenţă fără precedent.     Aceste incidente constituie un ultim avertisment pentru autorităţi să ia în serios şi să aplice legile de combatere a extremismului în toate formele sale, întreprinzînd măsurile necesare pentru ca instituţiile înfiinţate în acest scop să funcţioneze în mod real.
    Dezavuăm atitudinea demnitarilor care practică strategia duplicităţii, avînd două discursuri paralele, unul bun pentru export, altul pentru uz intern, tolerant cu intoleranţa.
Facem apel la societatea civilă şi la liderii de opinie să se implice în apărarea valorilor democraţiei pluraliste şi să se pronunţe ferm împotriva manifestărilor antisemite. Cerem identificarea şi pedepsirea celor care s-au făcut vinovaţi de gravele acte de antisemitism de la Bucureşti şi Cluj.

    Liga PRO EUROPA protestează împotriva ingerinţei politice în activitatea CNSAS şi îşi exprimă solidaritatea cu domnii Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Horia Roman Patapievici  şi ceilalţi membri ai consiliului care militează pentru independenţa CNSAS şi îndeplinirea mandatului său legal, de deconspirare a Securităţii ca Poliţie politică.
Orice intervenţie de afară în politica internă a instituţiei riscă să blocheze activitatea acesteia, mandatul care i-a fost încredinţat prin lege şi implicit deconspirarea Securităţii.
    Liga PRO EUROPA consideră că păstrarea independenţei CNSAS este crucială pentru viitorul democraţiei româneşti şi cheamă toate forţele civice şi democratice să ia poziţie în această chestiune.
    În cazul în care presiunile politice şi administrative vor continua, Liga PRO EUROPA va face toate demersurile interne şi internaţionale necesare pentru a semnala absenţa voinţei politice a actualei majorităţi guvernamentale pentru dezvăluirea şi depăşirea trecutului comunist.

În numele Consiliului Ligii Pro Europa
Smaranda Enache

    La 27 iunie 2002, Camera Deputaţilor a adoptat o variantă modificată a propunerii legislative nr. 54/2002  privind amendarea Legii partidelor politice. În urma adoptării de către Senat a aceluiaşi text, Parlamentul României a introdus în legislaţia românească restricţii severe asupra dreptului de asociere politică, condiţionând înfiinţarea unui partid de un număr de 50.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 21 de judeţe, cu cel puţin 1.000 de persoane din fiecare (art. 19 alin. 3). Partidele deja create, care nu au acest număr de membri, vor fi dizolvate. Prin aceasta, Parlamentul României duce şi mai departe violarea în substanţa a dreptului la asociere iniţiat prin Legea nr. 188 adoptată în anul 1996, care impunea deja condiţia de 10.000 de membri pentru înfiinţarea şi funcţionarea unui partid politic.
    Or, prin noile reglementări legislative se încalcă un principiu de bază al unei societăţi democratice, garantat şi în Constituţia României � �Cetăţenii se pot asocia liberi în partide politice...� (art. 37) � şi în legislaţia internaţională � printre altele, Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civice şi Politice şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Impunerea condiţiei celor 50.000 de membri prezenţi în cel puţin 21 de judeţe ale ţării este absolut arbitrară, nejustificabilă în nici un fel ca �măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. (art. 11, CEDO). Nici unul dintre cele şase criterii ale CEDO enumerate mai sus care pot legitima restrângerea unui drept fundamental nu argumentează severele limitări ale legii adoptate până în acest moment de către Parlament şi, în nici un caz o astfel de restricţie nu est �necesară într-o societate democratică� încălcând astfel cerinţele CEDO.
    Cât de arbitrară este opţiunea Parlamentului României se poate recunoaşte din felul în care ţările cu democraţii avansate reglementează dreptul la asociere politică. În Austria sau Olanda o singură persoană poate forma un partid politic, în Marea Britanie două persoane sunt suficiente � şi asta, doar pentru a separa funcţiile de conducere şi de trezorerie �, în Germania condiţia este de trei persoane. Nu există motive pentru a distinge dreptul de asociere civică şi cel politică. Ca urmare, sunt relevante prevederile Ordonanţei nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, conform căreia pentru constituirea unei asociaţii sunt suficiente trei persoane.
    Introducerea altor restricţii în viaţa politică poate fi motivată de nevoia asigurării unor condiţii optime de vot pentru alegători şi pentru administrarea cu responsabilitate a banilor publici. Din acest motiv, unele legislaţii naţionale reglementează specific dreptul partidelor de a participa prin candidaţi la alegeri. În Marea Britanie, pot participa la alegeri candidaţii care sunt susţinuţi de 8 persoane, în Germania, pentru a participa la alegeri un partid trebuie să aibă cel puţin 300 de membri, în Austria � stat federal - numărul susţinătorilor necesari depinde de tipul de alegeri şi de populaţia provinciei: pentru parlamentul federal este nevoie între 100 susţinători (Burgenland) şi 500 susţinători (Austria Inferioară şi Viena). În Olanda partidele trebuie să depună o sumă de bani, ca depozit, în funcţie de tipul alegerii şi de numărul candidaţilor partidului.
    Argumentele şi cifrele de mai sus arată caracterul aberant al actualelor prevederi adoptate de către Parlamentul României. Prin acest act normativ, partidele parlamentare s-au solidarizat pentru a bloca procesul politic din România, nesocotind distincţiile necesare într-o societate democratică, violând drepturile şi libertăţile fundamentale. Având în vedere funcţia partidelor politice în stat, se poate vorbi despre o încercare de capturare a statului în interesul propriu al actualelor formaţiuni parlamentare.
    Suntem de acord cu faptul că accederea în Parlament a unui număr mai rezonabil de partide politice (în condiţiile în care acestea se bucură de un sprijin electoral substanţial) poate să ducă la un plus de eficienţă în activitatea legislativului şi a executivului. Înţelegem, de asemenea, şi faptul că participarea, în alegeri, a unui număr mare de partide politice, în condiţiile în care cele mai multe dintre acestea obţin, fiecare, câteva zeci sau sute de voturi, determină cheltuieli nejustificate cu organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi îngreunează procesul de votare. Însă pentru rezolvarea acestor aspecte, ni se par mult mai potrivite măsuri care să ţină de legislaţia electorală.
    Întrucât actualele prevederi contravin atât Constituţiei cât şi standardelor internaţionale în materia drepturilor omului asumate de România, ceremcerem Preşedintelui României să nu promulge actul normativ adoptat de către Parlament. Cerem Parlamentului şi clasei politice actuale să respecte dreptul tuturor cetăţenilor români de a participa activ acum sau în viitor la viaţa publică şi politică a ţării.

Liga Pro Europa
Asociaţia Pro Democraţia
Fundaţia pentru o Societate Deschisă
APADOR-CH

20 septembrie 2002

    Partidele politice, într-o grabă şi unanimitate suspectă, au votat în regim de urgenţă Legea partidelor politice, o lege ce limitează în mod drastic dreptul la liberă asociere garantat de Constituţie. Datorită acestei grabe, societăţii civile nu i-a rămas decît să apeleze la preşedintele României cerîndu-i să returneze proiectul de lege Parlamentului. Publicăm în cele ce urmează apelul unui grup de organizaţii neguvernamentale adresat preşedintelui. Spre onoarea domniei sale, preşedintele a cedat argumentelor invocate de semnatarii scrisorii şi a returnat proiectul de lege Parlamentului spre reexaminare. Rămîne de văzut dacă acesta se va putea ridica la înălţimea misiunii sale şi la cea a sistemului de valoripe care o reprezintă legislaţia europeană în materie.Excelenţei Sale domnului Ion Iliescu
Preşedintele României

Domnule Preşedinte,

    În decembrie 1989, România a decis să se despartă definitiv de dictatura din care ieşise şi să nu mai permită unui guvern sau unei elite autoritare să-i decidă soarta. Această dorinţă a fost consfinţită de Constituţia din 1991 care aşează pluralismul la temelia sistemului nostru politic.
    Configurarea acestuia, inclusiv cadrul său legislativ, nu poate fi doar apanajul actorilor politici şi instituţionali. Democraţia participativă presupune consultarea şi colaborarea dintre instituţiile politice şi administrative şi societate în procesul decizional. Iată de ce, constatînd că drepturi fundamentale sînt afectate, în spiritul parteneriatului dintre instituţiile publice şi societatea civilă, apelăm la dumneavoastră în calitate de garant al Constituţiei şi mediator între stat şi societate (art. 80, al. 2) şi vă cerem, în virtutea prerogativelor ce vă sînt acordate conform art. 77, al. 2 din Constituţia României, să returnaţi Legea partidelor politice Parlamentului spre reexaminare.
    Prin reglementările pe care le cuprinde, Legea partidelor politice, în forma adoptată de Parlamentul României, limitează pînă la anulare exercitarea unui drept esenţial în orice societate democratică, garantat de Constituţia României în art. 37, al. 1, precum şi în legislaţia internaţională privind drepturile omului ratificată de România precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 20 şi 21), Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civice şi Politice (art. 22 al. 2 şi art. 25. al. 2) şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 11) � dreptul la asociere liberă în partide politice, dar şi libertatea de alegere.
    Organizaţiile civice în numele cărora vă este adresată această scrisoare � Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România � Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociaţia Pro Democraţia (APD), Fundaţia pentru o Societate Deschisă (FSD), Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO), Liga Pro Europa (LPE) şi Organizaţia ACCEPT � consideră că prin această lege Parlamentul a restrîns dreptul de asociere politică, condiţionînd înfiinţarea unui partid politic de existenţa unui număr minim de 50.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 21 de judeţe, cu cel puţin 1.000 de persoane în fiecare dintre aceste judeţe. Chiar şi în forma iniţială a Legii 27/1996 a partidelor politice, dreptul la asociere era limitat, condiţia listei iniţiale de 10.000 de membri pentru fondarea unui partid politic afectînd dreptul la liberă asociere. Refuzul dumneavoastră de a promulga legea în varianta recent adoptată şi retrimiterea ei spre rediscutare Parlamentului ar putea constitui ocazia redactării sale în concordanţă cu sistemul de valori şi specificul legislativ european privind dreptul de asociere în partide politice.

1. Legea partidelor politice restrînge un drept fundamental. Dreptul la asociere liberă de orice îngrădire nu poate fi asigurat cîtă vreme prevederi cu caracter restrictiv (obligativitatea unui număr de minim 50.000 de membrii) ce nu sînt justificate �în interesul securităţii naţionale, a siguranţei publice şi a ordinii publice sau pentru a proteja sănătatea şi moralitatea publică sau drepturile şi libertăţile celorlalţi� devin elementele centrale ale legii. Implicînd un exces de reglementare Legea partidelor politice crează confuzie între regimul juridic de funcţionare a partidelor politice şi specificul politic al acestora, limitînd rolul cetăţenilor şi afectînd capacitatea acestora de a discerne şi de a alege.
Analiza realizată în vara anului 2002 de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa Legii partidelor politice din Kazahstan care impune acelaşi număr de 50.000 de membri fondatori pentru înregistrarea unui partid, subliniază tocmai că astfel de prevederi �pot limita foarte serios opţiunea pe care electoratul o poate avea în viitor�. Raportul, care este anexat acestei scrisori, precizează că �într-o societate democratică, legea, construcţia legislativă, trebuie să promoveze un cadru politic pluralist (multiparty) şi energic şi să întărească participarea politică a cetăţenilor. Electoratul trebuie să fie responsabil pentru decizia sa, exprimată prin vot, în legătură cu partidele care să participe la viaţa politică şi care să îl reprezinte în instituţii. Statul trebuie să joace un rol minimal în aceste decizii.�

2. Legea partidelor politice face aproape imposibilă apariţia unor noi partide. Condiţionarea înfiinţării unui partid politic de existenţa unui număr de 50.000 de membri fondatori (art. 19, al. 3) face aproape imposibilă înfiinţarea unui astfel de organizaţii în România. Această prevedere va determina oasificarea actualului sistem de partide şi afectează libertatea de alegere a cetăţenilor.
    Adoptarea acestei reglementări ar face din România un caz unic în Europa, iar pentru a demonstra acesta ataşăm acestui apel în anexă condiţiile juridice ale asocierii în partide politice, din perspectiva numărului de membri fondatori, în ţările membre ale Uniunii Europene, precum şi într-o serie de state din Europa Centrală şi de Est.

3. Legea partidelor politice va avea ca efect diluarea pluralismului politic. Chiar dacă pluralismul politic va continua să fie prevăzut în Constituţie, dificultatea de a înfiinţa şi înregistra noi partide va face ca acest principiu fundamental al vieţii noastre politice să fie afectat în substanţa lui. Pluralismul nu înseamnă doar existenţa, la un moment dat, a mai multor partide ci, tocmai, posibilitatea concretă şi efectivă de a înfiinţa partide politice, oricînd şi de către oricine, singurele restricţii admisibile fiind cele deja prevăzute de legea fundamentală.

    Raportul OSCE, la care ne-am referit mai sus, insistă asupra faptului că astfel de �cerinţe severe... vor avea un efect de îngheţ în ceea ce priveşte evoluţia pluralismului politic... tocmai pentru că ele vor face mult mai dificilă apariţia partidelor politice�.

4. Legea partidelor politice interzice de jure organizarea partidelor politice regionale sau locale. Obligativitatea existenţei a minimum 21 de filiale judeţene va împiedica apariţia unor partide politice cu bază regională sau locală. În majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene partidele politice constituite la nivel regional sau chiar la nivel local, partide care se adresează exclusiv electoratului din regiunile sau chiar localităţile la nivelul cărora sînt constituite, sînt actori politici importanţi ce contribuie la dezvoltarea democraţiei şi la optimizarea politicilor publice la nivelul la care operează.

5. Legea partidelor politice introduce criterii politice pentru dizolvarea acestor organizaţii şi nu propune un sistem de control eficient. Puterile conferite instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte dizolvarea partidelor politice (art. 48, al. 1 şi al. 2) absolutizează obiectivele partidelor politice şi limitează modul de realizare al acestora la domeniul politico-electoral. Considerăm condiţiile de dizolvare a unui partid politic, condiţii care decurg, de fapt, din cele care sînt impuse pentru înfiinţarea sa, excesive şi arbitrare, impunînd instanţelor competenţe suplimentare. Într-o democraţie şi într-un stat de drept, nu este rolul instanţelor de judecată să aprecieze prestaţia politică a partidelor. Desfiinţarea unui partid pentru că nu a participat la alegeri un număr de ani sau nu a avut candidaţi într-un anume număr de circumscripţii electorale înseamnă tocmai o analiză a strategiilor electorale pe care un partid poate să le aibă. O astfel de strategie poate fi supusă numai controlului şi sancţiunilor politice ale electoratului. Deasemenea, controlul listelor de semnături nu poate fi asigurat eficient de Tribunalul Bucureşti care nu are posibilitatea efectivă a unui analize exhaustive.

6. Legea partidelor politice nu asigură transparenţa vieţii politice. Deşi sondajele de opinie ilustrează încrederea scăzută de care beneficiază partidele politice (aproximativ 10% din români au încredere în partide) Legea partidelor politice nu conţine prevederi care să contribuie la creşterea acestui indicator. Accesul la informaţii privind activitatea partidelor politice, dinamica numărului de membri şi finanţarea activităţii politice nu sînt prezente în textul legii, deşi, în mod curios, articolul 1 al legii (ca şi în cazul Legii 27/1996) acordă partidelor calitatea de persoane juridice de drept public, separîndu-le de celelalte forme de asociere. Caracterul public al partidelor politice, discutabil, cîtă vreme acestea sînt forme de asociere privată ce contribuie la conturarea interesului general, ar trebui să oblige partidele la o mai mare transparenţă.

7. Legea partidelor politice nu contribuie substanţial la întărirea democraţiei interne de partid. Democraţia internă de partid constituie una din provocările la care o viaţă politică democratică trebuie să răspundă. Reluînd aproape integral în art. 15 conţinutul art. 14 din Legea 27/1996, noua Lege a partidelor politice nu rezolvă juridic situaţia conflictelor dintre membrii şi conducerea de partid şi nu asigură o protecţie reală membrilor de partid cu tendinţe critice. Nu doar spaţiul politic extrapartinic trebuie să fie democratic, dar partele însele sînt, sau ar trebui să fie, spaţii ale confruntării dintre opţiuni politice diferite.
    Considerăm că eficientizarea vieţii politice, obiectiv pe care Legea partidelor politice şi-l propune, poate fi realizată prin metode democratice. În acest sens, avem în vedere faptul că după 1990 numărul partidelor parlamentare, şi în general numărul partidelor active, a scăzut permanent datorită prevederilor legislaţiei electorale care s-a dovedit un filtru în modelarea sistemului de partide (astăzi sînt înregistrate în România 53 de partide politice). Tipul de scrutin, magnitudinea circumscripţiilor, pragul electoral, măsura în care participarea partidelor politice în alegeri este sau nu susţinută financiar de la bugetul de stat (eventual în funcţie de rezultate) sînt aspecte care, în funcţie de modul în care sînt reglementate în legislaţia electorală, pot să contribuie la limitarea aceesului unor partide cu susţinere electorală slabă în Parlament sau, dimpotrivă, pot să faciliteze acest acces. Cu alte cuvinte, problemele legate de sistemul de partide din România pot şi trebuie să fie rezolvate fără încălcarea unor drepturi fundamentale, aşa cum este dreptul la asociere politică, iar legislaţia electorală poate asigura, în condiţiile respectării acestor drepturi, cadrul unei vieţi politice stabile şi eficiente.
    Totodată, introducerea unui criteriu de utilitate publică corelat la realizarea unui scor elecotral, care să ţină însă, cont de reprezentativitatea locală, nu doar naţională, a unui partid politic, poate constitui o condiţie obligatorie pentru finanţarea publică. Astfel, se poate evita risipirea banului public ca rezultat al finanţării unor partide sau formaţiuni politice nereprezentative pentru electorat.
    Sperăm că argumentele noastre vă vor convinge de oportunitatea returnării Legii partidelor politice spre rediscutare Parlamentului, cunoscînd interesul dumneavoastră pentru dezvoltarea unui parteneriat activ şi responsabil cu societatea civilă românească.

Cu prilejul Expoziţiei Naţionale a Confederaţiei Elveţiene � EXPO-02 �, una din cele trei pe care statul helvetic le-a organizat în întreaga sa existenţă, iniţiatorii au găsit cu cale să invite şapte personalităţi străine care să reflecteze la realitatea elveţiană şi să-i detecteze punctele slabe. Adică, într-o atmosferă din cele mai festive, să caute nod în papura democraţiei helvetice. La această deloc uşoară sarcină m-am înhămat şi eu, alături de alţi şapte străini, veniţi din Est sau Sud. Organizatorii ne-au ridicat dintr-un început la rangul de �cei şapte înţelepţi�. Mie mi-a revenit misiunea de a petrece două săptămîni în cantonul Jura, cel mai tînăr membru al Confederaţiei şi de a analiza la faţa locului dacă Jura s-a născut din porniri naţionaliste sau dintr-un firesc drept la diferenţă. În deplină libertate de acţiune, bucurîndu-mă de sprijinul Guvernului Republicii şi Cantonului Jura, ca şi de găzduirea unei minunate familii jurasiene, am străbătut cantonul în lung şi în lat, întreţinîndu-mă la fel de cordial  cu autorităţile şi oamenii de rînd. Sejurul meu jurasian s-a încheiat într-o dezbatere publică în compania unora din părinţii fondatori ai Cantonului Jura, ex-ministrul François Lachat şi renumitul jurist Joseph Voyame. Cu acest prilej, am ţinut un jurnal care a fost publicat de gazde în limba franceză. Iată cîteva fragmente.
 

    În trenul ce mă duce din prospera regiune a Zürich-ului către o regiune Jura încă necunoscută, mă gîndesc din nou la cariera pe care modelul elveţian a făcut-o în Europa de Est. După războaiele cumplite din imediata noastră vecinătate � ex-Iugoslavia �, modelul cantonal a revenit în actualitate ca o posibilă soluţie a crizei bosniace şi, mai apoi, croate. Pentru analiştii europeni, Elveţia ar fi putut servi ca sursă de inspiraţie căci sistemul său cu patru limbi oficiale pare să fie dintre cele mai flexibile, apt să răspundă aspiraţiilor minorităţilor de a-şi prezerva identitatea fără ca prin aceasta să diminueze confortul existenţial al majorităţilor. La vremea aceea, stereotipiile despre Elveţia erau exclusiv pozitive. Chiar dacă teritorialitatea limbilor era un principiu limitativ, care convenea mai puţin unei viziuni interculturale a Europei, se aprecia în unanimitate faptul că Elveţia reuşise să-şi făurească o naţiune de voinţă în care fiecare popor îşi avea propria legitimitate, în care, pe drept cuvînt, nu existau nici minorităţi, nici majorităţi în sensul clasic. Se ştiau puţine lucruri la acea vreme despre dezbaterile interne din Elveţia, între germanici şi retoromani.
    Prin urmare, crearea Cantonului Jura era interpretată în regiunea noastră ca un succes, o victorie a raţiunii, o dovadă de flexibilitate şi de capacitate de reformă internă a Statului Elveţian, care ar fi putut inspira democraţiile pe cale de a se naşte în Est, ale căror structuri administrative, hipercentralizate şi retrograde, erau deseori moşteniri ale unei dictaturi statale imobile şi arogante. Din bătălia jurasiană se cunoştea doar latura romantică şi legitimitatea principiilor democratice. Existau puţine referiri teoretice la violenţă şi la naţionalism.

    (...) Realitatea supravieţuirii extremismului în cadrul societăţilor dezvoltate arată o fragilitate primejdioasă a valorilor morale. După al doilea război mondial,părea că revenirea unor atari mişcări în Europa este de neconceput. Recentele alegeri dinFranţa, ţară ce se laudă cu acquis-ul său republican, ţară care se defineşte drept însăşi patria democraţiei, ridică o problemă urgentă. Societăţile europene trebuie să elaboreze cît mai curînd politici educaţionale capabile să neutralizeze tendinţele naţionaliste, din ce în ce mai numeroase şi din ce în ce mai sofisticate. Trebuie să existe curajul de a analiza cauzele profunde ale revenirii naţionalismelor şi de a le expune cu deplină sinceritate. În acelaşi timp, societăţile noastre ar trebui să păstreze vie memoria atrocităţilor fasciste şi comuniste care i-au decimat pe europeni de-a lungul întregului secol XX. Educaţia antifascistă a fost mai sistematică în Vest, unde, dimpotrivă, comunismul, pe care nu l-a trăit în mod direct, a părut mai acceptabil. În Est, am trăit ororile comuniste şi sîntem revoltaţi să vedem cum comunismul se bucură încă de legitimitate în Europa Occidentală. În schimb, denazificarea Estului nu s-a încheiat niciodată. Este esenţial să se înţeleagă faptul că deşi fascismul era anticomunist iar comunismul era antifascist, ambele erau forme de totalitarism. În acelaşi timp, trebuie să existe curajul de a vorbi despre limitele democraţiei, despre deficitul democratic şi despre pericolul folosirii mecanismelor democratice drept mijloace de a impune în mod legal dictatura majorităţilor sau a celor mai puternici.(...)
    (...) În piaţa centrală din Delémont, o întreagă escadrilă de drapele jurasiene nu reuşeşte să ascundă senzaţia neplăcută de abandon. Restaurantele sînt mai degrabă goale şi avem puţine şanse să mîncăm un fel de mîncare specific regiunii, căci nu există aşa ceva, ca şi cum în tumultul identitar s-ar fi dat uitării tocmai tradiţiile. Straniu mod de a-ţi valorifica identitatea! Pe zidul unui han, o mînă nervoasă a şters cu vopsea roşie cuvintele nemţeşti şi englezeşti �Zimmer� şi, respectiv, �rooms�. Acestea nu sînt admise în acest spaţiu public unde te-ai aştepta să existe o politică de atragere a turiştilor. Ceea ce surprinde şi mai mult este faptul că proprietarul nu a făcut nimic pentru a repune lucrurile în ordine. O fi vorba de conformism sau de frică ? Greu de spus. Există un puternic contrast între această lume care dă impresia că singura valoare trebuie să fie în izolare şi alte societăţi europene, unde se caută a fi multicultural pentru a fi mai competitiv. Deschiderea a devenit o condiţia a supravieţuirii. Se fac eforturi pentru a vorbi limbi străine, pentru a cultiva plurilingvismul şi pentru a se realiza întîlnirea cu lumea globală. Hipertrofia ego-ului nu mai serveşte la nimic. (...)
    (...) În loc de raport, iată inventarul cîtorva dintre ideile interlocutorilor mei. Naţionalismul jurasian şi-a avut legitimitatea istorică fiind o mişcare de rezistenţă în faţa germanizării.     Odată cu crearea cantonului Jura, la sfîrşitul unor lungi ani de negocieri şi reforme constituţionale, naţionalismul şi-a pierdut din relevanţă, anumite mişcări extremiste nu fac decît să submineze încrederea dintre diferitele comunităţi şi prin aceasta contribuie din nou la încetinirea procesului de negociere care ar putea conduce la avansarea unor soluţii capabile să răspundă mizelor viitorului. Societatea jurasiană este în căutarea echilibrului, încercînd să depăşească jena tipică periferiei. Întreaga Elveţie a susţinut, pînă la urmă, crearea cantonului Jura, căci a votat-o în majoritate. Momentul creării cantonului a marcat o primă etapă în reforma mentalităţilor colective elveţiene către un plus de deschidere. Momentul Expo02, prilej de introspecţie fără precedent pentru naţiunea elveţiană, marchează de asemenea întoarcerea regiunii Jura către solidaritate. A-i dezamăgi pe jurasieni ar însemna a pierde o ocazie istorică de a face ţara mai coerentă şi ar da din nou legitimitate naţionaliştilor marginali.
    Aspiraţia oricărei minorităţi, a oricărui popor, către identitate, dreptul la diferenţă sînt cîştiguri ale civilizaţiei moderne. În acelaşi timp, identitatea nu poate contrazice valorile comune şi universale. Nici o autonomie culturală şi politică nu poate duce la suprimarea valorilor individuale.
    Cele două săptămîni petrecute în Jura mi-au permis un amplu dialog cu persoane foarte diferite care au avut amabilitatea să se întîlnească cu mine şi să-mi răspundă la întrebări. Acest dialog a fost foarte profitabil; mi-a permis să înţeleg mai bine modelul elveţian şi să mă conving de faptul că toate modelele de societate sînt perfectibile, căci sînt imperfecte.     Cercetarea mea s-a concentrat asupra naţionalismului,    am studiat rolul său în afirmarea identităţii jurasiene, ca şi formele actuale de naţionalism. Am fost preocupată să compar naţionalismul care se manifestă în Elveţia, ţară cu o lungă tradiţie democratică, cu naţionalismul care se manifestă în ţările din Est, inclusiv a mea, cu o experienţă democratică recentă. Această comparaţie mi-a confirmat faptul că, dacă toate naţionalismele sînt diferite, ele au şi trăsături comune, sînt un atentat la demnitatea umană. Cu toate acestea este dificil să se răspundă la nevoile identitare într-un stat insensibil la diferenţă sau care o reprimă în mod deschis. Oare bătălia identitară e o formă de naţionalism sau o formă de luptă pentru un plus de democraţie ? Care este linia care separă naţionalismul cel bun de naţionalismul cel rău?
    Cele cincisprezece zile pe care le-am petrecut în Jura s-au încheiat cu mai multe întrebări decît răspunsuri. Şi cu cîteva semne de exclamare. (...)
Smaranda ENACHE

    Joi, 24 octombrie, la sediul Grupului pentru Dialog Social din Bucureşti, a avut loc o masă rotundă cu tema: �Memorandumul greco-catolic în dezbaterea societăţii civile�, organizat de Liga PRO Europa, APADOR � Comitetul Helsinki, Project of Ethnic Relations şi Asociaţia Pro Democraţia. Moderatoarea dezbaterii, Dna Smaranda Enache, ex-ambasador al României la Helsinki, copreşedintă a Ligii PRO Europa. Printre participanţi: Doinea Cornea, unul dintre cele mai neîncătuşate spirite ale României de ieri şi de azi, precum şi scriitorii Adrian Popescu şi Al. Cistelecan, implicaţi direct în apărarea drepturilor şi libertăţilor religioase, Gabriel Andreescu (APADOR-CH), Cristian Pârvulescu (Pro Democraţia), Dinu Zamfirescu (Fundaţia �Horia Rusu�) şi Laurenţiu Moisin (AG-RU-Bucureşti).
    Punctul de plecare al dezbaterilor l-a constituit lansarea, în luna septembrie a acestui an, a unui document intitulat �Me-morandum către Statul Român al credincioşilor greco-catolici din România şi din întreaga lume�, document iniţiat de un comitet de acţiune din SUA, Canada şi România. Subiectul acestui memorandum îl constituie �discriminarea la care este supusă Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, în România�, iar scopul lui este �repunerea Bisericii Române Unite cu Roma în drepturile sale fireşti�. Documentul a fost trimis tuturor oficialităţilor statului român, Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului, Justiţiei, solocitîndu-se un răspuns pînă la data de 25 octombrie. Organizarea mesei rotunde de la GDS a fost fixată în preziua datei limită în care se aştepta un răspuns ferm din partea oficialităţilor vizate, sub semnul, mai ales, al Declaraţiei comune a Papei Ioan Paul al II-lea şi a Patriarhului Teoctist, din 12 octombrie a.c., de la Vatican, în care se menţionează că rezolvarea diferendelor generate de comunism trebuie să găsească �soluţii de dreptate�. Nu numai că răspunsul aşteptat nu a fost dat, dar recentele precizări făcute de ministrul Octavian Cozmâncă, referitoare la retrocedarea bunurilor eclesiale, pot fi socotite un răspuns implicit, prin care statul român continuă să discrimineze Biserica Greco-Catolică. Participanţii la masa rotundă de la GDS au fost de acord că acest Memorandum este un document amplu, unic în istoria României din ultima sută de ani, care are ca exemplu acţiunea similară către autorităţile Imperiului Austro-Ungar a românilor din Transilvania, din anul 1892. Miza documentului este revendicarea dreptului sacru la proprietate şi a dreptului fundamental la libertatea de credinţă, ambele garantate de Constituţia României. Participanţii la dezbateri au căzut de acord, de asemenea, asupra faptului că, atunci cînd statul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale încheiate cu proprii cetăţeni, societatea civilă are obligaţia să intervină şi să-l someze să intre în atribuţiunile sale specifice. Următorul pas, în cazul nesoluţionării problemelor ridicate de semnatarii Memorandumului, va fi apelul la Curtea Supremă de Justiţie de la Strasbourg şi la toate instanţele internaţionale abilitate.
    Mai pe larg, reproducerea dezbaterilor de la GDS, din 24 octombrie, în numărul 19 al revistei altera, editată de Liga PRO Europa.
Cornelia Cistelecan