::  Misiune :: Istoric :: Statut :: Membrii :: Structura :: Rapoarte anuale ::  Donaţii :: 2% ::  Comunicate :: Contact ::



CONCLUZII   GENERALE
inapoi

5. Concluzii generale


Predarea religiei īn şcolile publice din Romānia a fost o decizie politică a anilor ’90. Motivaţia introducerii religiei īn şcolile publice nu a ţinut cont īn primul rīnd de interesul superior al copilului, ci de interesele cultelor religioase, care, după 50 de ani de ateism de stat sau pentru a stăvili expansiunea noilor culte, au considerat legitim să folosească şcolile publice pentru misionarism şi catehizare, „reīmbisericire“, fidelizarea faţă de propria credinţă, deprinderea ritualurilor specifice.

Cadrul legislativ care guvernează statutul legal al predării religiei īn şcolile publice este imprecis şi ambiguu, iar ordinele MEC din domeniu nu fac decīt să sporească această confuzie şi să dea loc la interpretări. Educatia religioasă īn şcolile publice din Romānia ridică probleme serioase. Se pune īntrebarea dacă predarea religiei serveşte interesul superior al copilului, aşa cum este acesta definit de Legea Īnvăţămīntului. Numeroase informaţii, plīngeri ale unor părinţi, evaluări īntreprinse de societatea civilă, articole de presă, au relevat de-a lungul anilor că educaţia religioasă īn şcolile publice din Romānia nu respectă īn toate cazurile principiile non-discriminării, egalităţii de şanse, libertăţii de conştiinţă, inclusiv opţiunea părinţilor şi elevilor.

Educaţia religioasă din şcolile publice este confesională din punct de vedere al conţinutului, dogmatică din punct de vedere al doctrinei şi include practicarea ritualurilor religioase īn spaţiul unităţilor de īnvăţămīnt. Orele de religie sīnt adesea utilizate pentru catehizare, pentru impunerea valorilor unei anumite confesiuni şi mai puţin pentru realizarea unei culturi generale religioase solide şi pentru cultivarea toleranţei, respectului faţă de alte confesiuni sau faţă de cei care nu sīnt credincioşi. Nu de puţine ori, procesul de īndoctrinare ia locul procesului formativ.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a scăpat de sub control predarea religiei şi prezenţa cultelor īn şcolile publice din Romānia. Prin poziţiile publice ale MECT īn diferite īmprejurări, Ministerul a īntărit percepţia că se sustrage obligaţiilor sale de īndrumare şi control, de elaborare şi promovare a standardelor naţionale, īn domeniul predării religiei. Ministerul a īncercat să transfere responsabilitatea deciziei asupra modului cum se predă religia īn īnvăţămīntul public comisiilor parlamentare, comunităţilor locale, direcţiunilor de şcoli. Īn felul acesta, MECT a dezertat de la rolul său de garant al respectării Constituţiei, legislaţiei īn vigoare, angajamentelor internaţionale ale Romāniei şi idealului educaţional al Romāniei europene a secolului XXI.

Ministerul tratează disciplina religie ca pe un domeniu de co-gestiune cu cultele religioase, entităţi de drept privat, fenomen care nu are fundamentare nici īn Constituţie, unde se prevede separarea statului de Biserică, nici īn legislaţia privind īnvăţămīntul sau protecţia copilului. Este o situaţie de netransparenţă instituţională, care transcende controlul public asupra īnvăţămīntului de stat, oferind drept de ingerinţă unor entităţi de drept privat, cum sīnt cultele. Acest drept de ingerinţă a fost transformat de Biserici, īn primul rīnd cea ortodoxă majoritară, īntr-un set de privilegii necondiţionate şi intangibile. Ca urmare a influenţei BOR, de care au profitat toate cultele, caracterul laic al īnvăţămīntului public a fost īncălcat.

Prin caracterul confesional al predării, aşa cum arată astăzi modelul romānesc, sistemul de īnvăţămīnt public este supus unui dublu risc: acela al nerespectării caracterului laic şi echidistant al īnvăţămīntului de stat şi acela de a genera permanent situaţii de discriminare, īn cazul cultelor minoritare cărora, din diferite motive, nu li se poate garanta accesul egal la studierea religiei proprii īn şcoli. Situaţia, prevăzută īn legea īnvăţămīntului, de a permite elevilor cărora nu li se poate asigura studiul propriei religii īn şcoală, să studieze religia la cultele cărora le aparţin, este un tratament inegal şi constituie un act de discriminare.

Statutul iniţial de disciplină facultativă al religiei nu mai este respectat. Formulările vagi şi ambigue din Legea īnvăţămīntului dau loc la interpretări. Chiar prevederile legii, aşa imperfecte cum sīnt, sīnt īncălcate. Legea prevede că alegerea studiului disciplinei religie se realizează pe baza unei opţiuni personale a elevului, părintelui sau tutorelui legal instituit, īn practica actuală din unităţile de īnvăţămīnt public opţiunea personală este īnsă limitată la elevii care aleg să nu studieze religia. Dimpotrivă, optiunea pozitivă pentru studiul religiei nu se face personal, ci este efectuată īn mod „automat” de şcoală, elevii fiind repartizaţi la orele de religie conform declaraţiei apartenenţei la un cult sau altul, fără opţiune scrisă. Declaraţia de confesiune este una orală, are loc īn clasă, la īnceputul şcolarităţii, iar repartizarea la o anumită religie īl īnsoţeşte pe elev pīnă la īncheierea şcolarităţii, de la clasa I. la clasa finală. A cere elevilor şi părinţilor să-şi declare religia este un demers ilegal, o ingerinţă īn date cu caracter personal. Adesea, orele de religie sīnt cuprinse īn orar īntre alte discipline, această planificare conducīnd la obligarea unor elevi să asiste la ore de religie alta decīt propria religie, ceea ce constituie o īncălcare a libertăţii religioase.

Statutul actual al cadrelor didactice care predau religia īn şcolile publice este ilegal şi discriminatoriu. Aceste cadre sīnt supuse, spre deosebire de toate celelalte cadre didactice, unei duble subordonări, aceea faţă de Minister, inspectorate, direcţiuni de şcoli şi aceea faţă de culte, al căror aviz trebuie să-l deţină pentru a putea preda disciplina religie. Legea Cultelor nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi statutul general al religiilor din Romānia conţine prevederi relative la profesorii de religie care īncalcă atīt prevederile Legii privind statutul cadrelor didactice, cīt şi prevederile Codului Muncii, iar Ministerul Educaţiei dă prioritate īn acest caz prevederii Legii Cultelor, nu legislaţiei din domeniul īnvăţămīntului. Profesorii de religie sīnt īncă īn proporţie importantă preoţi. Īn cazul celor laici, tineri absolvenţi de teologie, utilizarea lor īn şcolile publice nu este pentru predarea obiectului generic „religie”, o astfel de disciplină neexistīnd īn momentul de faţă, ci pentru predarea unei anumite confesiuni şi catehizarea elevilor īn confesiunea respectivă. Profesorii laici practică elemente ritualice, rostesc rugăciuni şi preiau funcţiuni īndeobşte rezervate slujitorilor bisericii. Cercurile metodice ale profesorilor de religie se organizează de către culte sau la sediul acestora, deşi ele sīnt īn responsabilitatea Ministerului, respectiv a inspectoratelor şcolare judeţene. Pedagogia predării religiei, ghidurile de bune practici, manualul profesorului lipsesc. Profesorii care predau religia cultului majoritar ortodox sīnt favorizaţi faţă de profesorii care predau religii minoritare, atīt īn planul titularizării, cīt şi al ocupării funcţiilor de conducere de inspector de religie la nivel judeţean sau ministerial. Practic, toate poziţiile de decizie privind educaţia religioasă sīnt ocupate, la nivelul unităţilor şcolare, al comunităţilor locale, al judeţelor şi la nivel ministerial de reprezentanţi ai cultului ortodox, nu de puţine ori preoţi. Piaţa muncii pentru profesorii care predau religii minoritare este mult mai īngustă.

Prezenţa religioasă īn şcolile publice din Romānia īncalcă caracterul laic al īnvăţămīntului public şi nu respectă principiul non-discriminării şi al egalităţii de şanse. Īn şcolile publice s-au amenajat şi construit laboratoare de religie, locuri de rugăciune, capele sau chiar biserici. Capelele, laboratoarele de religie, simbolurile religioase, ritualurile, sīnt rareori ecumenice, fiind cel mai adesea apanajul exclusiv al cultului majoritar, cel mai adesea cel ortodox, chiar şi īn acele cazuri īn care şcoala respectivă este pluriconfesională, iar elevii aparţin mai multor culte.
Numărul capelelor şi lăcaşelor de cult nu este cunoscut la nivelul MEC, ceea ce denotă caracterul haotic şi netransparent al construirii lor. Simbolurile religioase, īn special cele ortodoxe, sīnt expuse īn fiecare clasă, īn spaţiile administrative şi īn toate spaţiile comune din marea majoritate a şcolilor publice. Minorităţile religioase sīnt tratate ca marginale şi nu se bucură, din perspectiva predării şi a prezenţei simbolice īn şcoală, decīt de cote infime. Nesocotirea drepturilor şi discriminarea celor neafiliaţi religios sau necredincioşi este generalizată.

Manualele de religie din şcolile publice sīnt manuale confesionale, de īnvăţătură bisericească şi doar īntr-o proporţie redusă includ capitole de istorie a religiilor sau de cultură generală religioasă. Conţinutul unor manuale aprobate de MEC se īndepărtează de idealul unei societăţi democratice şi pluraliste, incluzīnd aprecieri şi etichetări jignitoare la adresa altor culte, inclusiv a celor recunoscute īn Romānia. Īn loc să promoveze cunoaşterea şi respectul altor religii, manualele, cele ortodoxe īn primul rīnd, promovează suspiciunea, intoleranţa, dispreţul, aroganţa faţă de alte culte sau faţă de cei care nu sīnt credincioşi. Există manuale de religie ortodoxă aprobate de MEC care indică drept bibliografie pentru elevi pagini web ortodoxe fundamentaliste, ce găzduiesc atacuri vehemente la adresa ecumenismului şi a altor culte religioase. Īntre manualele diferitelor culte există diferenţe izbitoare īn privinţa mesajului de toleranţă, acceptare a diversităţii, ecumenism, ceea ce conduce la formarea elevilor īntr-o ierarhie de valori diferită şi, īn final, la erodarea coeziunii sociale. Deşi MEC a acreditat şi finanţat apariţia a numeroase manuale de religie, existīnd chiar o mică industrie lucrativă a subvenţionării lor, o proporţie īnsemnată a elevilor nu au manuale de religie, iar predarea este lăsată la latitudinea profesorilor de religie, mulţi dintre ei preoţi, o situaţie singulară īn comparaţie cu alte materii ce fac parte din trunchiul comun. Īn cazul acreditării unor manuale s-au īnregistrat şi situaţii de conflict de interes, implicaţi fiind şi īnalţi demnitari de stat.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului  are datoria de a reforma predarea religiei īn şcolile publice. La introducerea, īn anii ’90, a studiului religiei īn şcolile publice, argumentul principal nu a fost numaidecīt imperativul formării personalităţii armonioase a copilului, servirea interesului său superior, cīt considerente ţinīnd īn special de dezideratele cultelor religioase.
Se poate aprecia că după aproape două decenii, societatea romānească nu se mai află īn situaţia anilor ’90 cīnd, īntr-o anumită măsură, era legitimă aspiraţia de a īndepărta consecinţele ateismului de stat din perioada comunistă.
Cu toate acestea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu a īntreprins nici o evaluare aprofundată a situaţiei concrete şi a efectelor predării religiei, pe baze confesionale, a pătrunderii nelimitate a cultelor, prin ritualuri şi simboluri, īn şcolile publice, trecīnd cu vederea faptul că modelul adoptat īn urmă cu douăzeci de ani nu mai corespunde realităţilor actuale şi generează, īn tot mai multe cazuri, discriminare şi īncălcarea libertăţii religioase a minorităţilor religioase.
Prin recentul pachet legislativ supus dezbaterii publice, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pare mai degrabă preocupat de satisfacerea īn continuare a dezideratelor cultelor, īn primul rīnd ale cultului majoritar ortodox, decīt de īndeplinirea sarcinii sale de garant al respectării prevederilor constituţionale şi a cadrului legislativ ce guvernează formarea personalităţii responsabile şi autonome a tinerei generaţii, servirea idealului educaţional al Romāniei secolului XXI.

Dintre multele modele posibile, sistemul actual romānesc, cu predarea confesională şi practic obligatorie a religiei, tinde să imite sistemul din Grecia sau Turcia. Īn Grecia, predarea religiei īn şcoli are ca scop păstrarea identităţii ortodoxe, văzută ca parte a identităţii naţionale. Predarea religiei este obligatorie, rezultatul fiind că Grecia se confruntă astăzi cu grave cazuri de limitare a libertăţii religioase şi gradul de intoleranţă religioasă este īn creştere. Celălalt model, Turcia, s-a confruntat cu revirimentul islamismului militant de īndată ce, rupīnd cu tradiţia atatürkistă, a īngăduit introducerea religiei, mai īntīi ca obiect opţional, apoi obligatoriu, īn şcolile publice. Scăpat de sub controlul statului laic, islamul integrist a făcut posibilă revenirea īn forţă a islamismului politic care se pronunţă īmpotriva principiului laicităţii şi a respectului pentru minorităţi. Deşi un stat cu o economie dinamică, Turcia se vede astăzi ţinută la porţile Uniunii Europene şi ameninţată de implozia statului laic care i-a adus prosperitatea şi modernizarea.
Cum de la 1 ianuarie 2007 Romānia a devenit membră a Uniunii Europene, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului este dator să iniţieze acele reforme care să armonizeze īnvăţămīntul public romānesc cu standardele europene de apărare a libertăţii religioase şi, pe de altă parte, să sprijine cultele religioase īn demersurile lor de īnfiinţare a unităţilor de īnvăţămīnt confesionale.
Proiectul Ligii Pro Europa s-a dorit un demers constructiv, īn sensul de a oferi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, instituţiilor şi organismelor responsabile cu generarea de politici publice īn domeniul īnvăţămīntului, profesorilor, cultelor religioase, elevilor, părinţilor şi publicului interesat un instrument de lucru util.